Descoperiri uimitoare in studiul extractelor gemoterapice – actiunea antimicrobiana!

Gemoterapia este știința care studiază beneficiile pentru sănătate ale extractelor din părți tinere de plante, cum sunt mugurii și mlădițele.
Chiar la începutul anului 2024, este publicat în jurnalul științific Antibiotics, un studiu amplu desfășurat de PlantExtrakt împreună cu Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad și Universitatea din Debrecen.

În acest studiu, peste 20 de extracte gemoterapice au fost supuse unor analize amănunțite. Primele rezultate pentru 7 extracte gemoterapice au demonstrat acțiune antimicrobiană remarcabilă.

Echipa de cercetători implicați în acest studiu se remarcă prin pasiunea pentru cercetarea extractelor gemoterapice, demonstrând implicare și dedicare în explorarea potențialului acestei terapii naturale cunoscută sub numele de GEMOTERAPIE.

Ce extracte gemoterapice au fost incluse în acest studiu?

Printre extractele gemoterapice studiate s-au numărat cele obținute din specii de plante precum: Măslin, Migdal, Dud negru, Nuc, Mur, Coacăz negru și Afin.

Metodologia de lucru a inclus metode precum difuziunea pe agar și metoda microdiluarii și colorării, fiind testate bacterii gram-pozitive, gram-negative, drojdia de bere și o serie de fungi.

Extractele gemoterapice sunt obținute din părți tinere ale plantelor, cum ar fi mugurii, mlădițele sau rădăcinile tinere, prelucrate în stare proaspătă. Aceste extracte gemoterapice reprezintă o sursă valoroasă de compuși activi cu beneficii terapeutice.

Ce rezultate au fost obținute pentru aceste extracte?

Rezultatele au relevat că aceste extracte gemoterapice au un efect antimicrobian dependent de doză, cel mai surprinzător rezultat fiind efectul intens antimicrobian al extractului din mlădițe de Măslin, anterior necunoscut. De asemenea, s-a observat un efect bidirecțional al extractului din muguri de Nuc, care protejează microbiomul intestinal fără a afecta microorganismele benefice, dar acționează bacteriostatic pe diferite bacterii patogene (de ex. Bacillus cereus, Enterococcus faecalis, Listeria monocytogenes).

În plus studiul dezvăluie potențarea reciprocă a efectului antimicrobian. A fost interesant efectul observat la combinația anumitor extracte gemoterapice. Combinația unor extracte gemoterapice a dus la o potențare semnificativă a efectului antimicrobian, chiar acolo unde individual acestea prezentau un efect redus. Acest aspect sugerează că extractele gemoterapice pot reprezenta alternative la tratamentul antibiotic sau pot fi considerate complementare tratamentului cu antibiotice.

Ce perspective și implicații aduce acest studiu?

Cercetarea în domeniul gemoterapiei ne arată că natura ne oferă o multitudine de soluții pentru a combate infecțiile cu microorganisme rezistente la antibiotice. Acest studiu deschide perspective noi în ceea ce privește utilizarea extractelor gemoterapice în terapia antimicrobiană și subliniază importanța continuării cercetărilor în acest domeniu fascinant al terapiilor naturale.

Întregul conținut poate fi consultat accesând link-ul de mai jos.

https://www.mdpi.com/2676162Héjja, M.; Mihok, E.; Alaya, A.; Jolji, M.; György, É.; Meszaros, N.; Turcus, V.; Oláh, N.K.; Máthé, E. Specific Antimicrobial Activities Revealed by Comparative Evaluation of Selected Gemmotherapy Extracts. Antibiotics 2024, 13, 181. https://doi.org/10.3390/antibiotics13020181